Mi-am făcut ordine pe server. DROP DATABASE xulescu;, DROP USER ‘yculescu’@’localhost’;, sudo rm -r zetulescu ….
Ce bine ar fi dacă ne-am putea elibera şi noi de balast atât de uşor. În schimb, de obicei preferăm să-l acoperim, să-l băgăm sub preş. Să aplicăm diferite cosmetizări.
Ne lăsăm bărbi, părul mai lung sau mai scurt (după caz), eventual vopsit, ne punem belciuge prin ureche, nas sau alte părţi moi ale corpului, ne facem tatuaje, începem activităţi mai mult sau mai puţin extreme dar care să ne ţină ocupaţi, să ne dea iluzia eliberării. Sau poate şi mai rău decât atât, ne băgăm ca struţii cu capul în nisipul care se cheamă muncă iar când îl scoatem de acolo gunoiul dospeşte în jurul şi în interiorul nostru.
Uneori viaţa ne mai dă câte un sudo reboot şi atunci repornim mai ușori. Unii reușesc să se mențină așa, alții pică în vechile metehne.
La recomandarea lui A, am citit de curând Bunurile vieții de Paul Guimard. O carte răvășitoare.
Citind-o îți dai seama că te poți afla oricând în situaţia de a primi un sudo poweroff înainte de a da cu aspiratorul iar asta ar trebui să ne dea de gândit.