Când abrictul tace pentru a se auzi dudukul şi lăuta

Iarăşi am păţit-o. Vin la atelier mai pornit ca Chuck Norris, hotărât să termin într-o zi, mai corect o noapte, tot ceea ce nu am făcut pe parcursul unei săptămâni. Când trag heblul, prietenul meu tranzistorat porneşte pe singurul post pe care îl ascult acolo şi care poate opri circularul sau abrictul: Radio România Muzical. Iar astăzi iar le-a oprit.

Prima data a fost duduk-ul. Instrument de suflat armenesc, fabricat din lemn de cais, atât de vechi şi înrădăcinat în cultura armeană încât a intrat în patrimoniul UNESCO.

duduk

Concertul pentru duduk şi orchestră de Henrik Anassian în interpretarea lui Cosmin Bălean. În vacarmul creat de abrict și exhaustor aud în căști acordurile introductive ale orchestrei iar când sunetul catifelat al dudukul îmi atinge timpanele apăs în grabă ciuperca roșie care reduce toată fierăraia la tăcere. Rămân țintit lângă abrictul mut până când concertul se încheie.

Aceasta este prima mişcare a concertului. Ceva îmi spune că un armean simte ascultându-l probabil ceva similar cu ce simțeam de fiecare dată când, venind de prin străinătăţi, îmi puneam Rapsodia lui Enescu atunci când mă apropiam de graniţă. Dar asta e altă poveste.

Astăzi a fost rândul lăutei. Orchestra Naţională Radio, dirijată de un libanez (Lubnan Baalbaki) l-a avut solist tot pe un libanez, Marcel Khalife, compozitor și interpret la lăută. Suita Andaluză pentru lăută și orchestră. Mașinile au tăcut din nou în timp ce ascultam amestecul de acorduri și ritmuri venite din orient și occident.

Bucuria unor astfel de descoperiri compensează aducerea productivității, și-așa praf, la 0. Când se mai aude astfel de muzică să facă tâmplărie cine o fi plătit pentru asta. Până una alta eu mai degrabă plătesc ca să mă joc de-a tâmplarul așa că ascult ce vreau când sunt acolo :).

Şi deseori, radioul bate circularul.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.