Referendumul, SUP-ul și via

      2 Comments on Referendumul, SUP-ul și via

Pe mare, Krapetz, Bulgaria

Mă simt ca un păun, am ieșit pentru prima dată pe mare cu SUP-ul împreună fiică-mea (10 ani). Aştept momentul ăsta de vreo şapte ani, de când mi-am luat primul SUP. Moment tată şi fiică, noi şi marea. Loc pentru subiecte grele.

E ea prima, prima din cei patru mai bine zis. Făcuţi, surprinzător probabil pentru unii, cu aceeaşi femeie şi cât se poate de premeditat . Adică nu pentru că “nu folosesc prezervativul fiindcă e păcat”.  Dacă n-aş fi contribuit la profitul DUREX probabil că acum aveam o echipă de fotbal. Cu două rânduri de rezerve.

Padela în stânga, padela în dreapta, padela în stânga, padela în dreapta… uite aşa mergem drept în larg de nici valurile nu se mai aud. Eu, stângaci prin ADN, dreptaci (la scris) din motive istorice (culmea ironiei, datorită unor siniştri de stânga, fie-le ţărâna grea), de dreapta ca orientare politică (nu c-aş prea avea o dreapta la care să ader) plimb padela dintr-o mână într-alta şi mă pregătesc de subiecte tari cu fiică-mea. Nu-i spun că trebuie să fie “umilă şi supusă” când s-o mărita şi că “bătaie e ruptă din rai”, că trebuie să ştie să îndure. Nu, altele sunt subiectele de actualitate: homosexualitatea şi transsexualitatea.

Îi spun ceea ce credeam de dinainte de a o cunoaşte pe maică-sa, de dinainte de a deveni “creştinopat” şi “pupător de hoituri”. Că da, există bărbaţi care iubesc bărbaţi şi femei care iubesc femei. Că din punctul meu de vedere homosexualitatea este o tulburare, o deviere de la normal, o bifă setată greşit la un moment dat de către natură, că probabil nimeni nu îşi alege această condiţie şi cu mai puţin să şi-o dorească. Că în rest pot fi oameni absolut normali, medici, profesori, măturători de stradă oameni care dau la fel de mult societăţii precum un heterosexual. Că nu sunt cu nimic mai prejos decât noi şi la fel de bine cu nimic mai presus decât noi. Că nu trebuie să râdem de ei, să-i marginalizăm, să-i facem să se simtă inferiori nouă.

Padela în stânga, padela în dreapta, padela în stânga, padela în dreapta…

Ca un “homofob” convins, îi spun ceea ce credeam, şi încă nu am găsit motive pertinente pentru a-mi schimba poziţia, că promovarea acestei condiţii ca fiind una normală este complet forţată. Ca un “spălat pe creier de BOR” îi spun că şi dacă în Biblie homosexualitatea e considerată un păcat nimeni nu are dreptul să refuze cuiva dreptul de a profesa o meserie sau de a intra într-un restaurant doar pentru că este homosexual. “Retrogradul” din mine îi spune că și în viața lor socială există oameni homosexuali (am evitat însă să-i numesc) care contribuie la educația lor și pe care eu îi respect profesional și că eu n-am nicio problemă cu orientarea lor sexuală.

Padela în stânga, padela în dreapta, padela în stânga, padela în dreapta…

“Înapoiatul” i-a vorbit și de ce crede că adopția în cuplurile homosexuale nu este o idee bună, şi că el consideră că un copil are nevoie de o mamă și de un tată (bărbat şi femeie) deoarece Dumnezeu, Universul, Mama Natură, întâmplarea, spuneți-i cum vreți, ne-a făcut complementari. Le știți, argumentele de “CpF-ist needucat”. Și că da, din păcate sunt orfelinate cu copii care nu au încă părinți dar că este perfid să afirmi că aceasta este soluția pentru suferința lor.

Am continuat așa până când mi-am dat seama că suntem multe prea departe de țărm iar subiectul probabil mult prea greu pentru un copil de 10 ani.

Via din curte, Vintilă Vodă, România

Odraslele mari se joacă cocoțați prin copaci. Îl văd pe al doilea plod (8 ani, știți, unul dintre cei patru făcuți fiindcă “habotnicii se înmulţesc precum iepurii”) cu o eșarfă peste pantaloni în jurul șoldurilor. Îl întreb ce-i cu cârpa acolo și răspunde că se joacă de-a spionii. Mă uit contrariat la el și-l întreb dacă e femeie (în sinea mea, dacă joacă rolul unei femei). Îmi spune că e costum și zâmbind cu o ușoară grimasă că “ce, ai crezut că sunt homosexual”.  RED ALARM! SIRENĂ!

Mă fac că nu îl aud, dar când toți spionii au fost deconspirați sau au ajuns la pensie îi spun că vreau să am o vorbă cu el, una de tată și fiu mare.  O luăm ușurel prin vie și-l prelucrez la fel ca pe soră-sa. Uit să-i spun că atunci când o să fie mare poate să o mai altoiască pe nevastă-sa din când în când dacă asta nu îl ascultă, dar nu-i bai găsesc eu timp și pentru asta.

Facebook, World Wide Web

De câteva zile tot scanez ce-au mai postat și distribuit frenzii de pe FB sau ce se mai comentează pe postările legate de referendum. Am evitat să postez și să fac prozelitism CpF-ului și asta nu pentru că mi-ar fi jenă să îmi asum alegerea. Voi merge la referendum (cu tot contextul lui nefericit) și voi vota DA. Dar mi s-a lehămețit. Mi-a cam ajuns. Îmi dau seama cât de dezbinați suntem în an centenar și cât de puțin deprinși cu democrația.

“Putinistul” din mine îi blestemă pe toți comuniștii aduși de ciuma sovietică care au pus țara asta în genunchi iar “țărănoiul” pe toți marxiștii de rit nou la care democrația e bună doar când le servește scopurile, atunci când aduce “progresul”.

Îmi dau seama că “MUIE PSD” (am dat şi eu câteva atunci şi încă mai cred că în acel context era mesajul potrivit) a fost mic copil faţă de am putut citi zilele astea.

Că needucaţii, înapoiaţii, retrograzii îi jignesc pe ce-i care le stau în cale şi nu ştiu să-şi apere punctul de vedere în mod civilizat este de înţeles, doar na, suntem de la coada vacii nu băieţi şi fete subţiri (sau ar trebui să folosesc un apelativ neutru?) care au văzut lumea civilizată şi ne aduc lumina.

Doar că mi-a fost dat să văd mai multe injurii şi mojicii din partea celor “open minded” şi cu mai mult ştaif decât de la noi ăştia care-i pupăm inelul lui Daniel şi care vrem să facem săpun din homosexuali.

“PSD-istul” de mine este cu atât mai mult contrariat cu cât toate apelativele reproduse de la începutul acestui text le-am regăsit la oameni cu care mi-am petrecut nopţile mărşăluind pe străzi în încercarea de a mai frâna ciuma roşie. Cei cu care scandam pentru a obţine un stat #fărăpenali. Democraţie participativă cum ar spune un amic dar selectivă, aş adăuga eu.

Copiii mă întreabă de centenar şi îmi spun că nu le-a plăcut parada de anul trecut fiindcă oamenii nu au cântat “Deşteaptă-te române”.

Mă gândesc la paradă, la centenar, la referendum şi îmi vine în minte cântecul pe melodia lui Porumbescu: “Pe-al nostru steag e scris unire, / Unire-n cuget și simțiri…”. Mi se pune un nod în gât. Unul mare, care n-o să se desfacă nici dacă “DA” o să iasă la referendum.

 

2 thoughts on “Referendumul, SUP-ul și via

  1. Stiitu

    Eu n-am avut tactul si inteligenta de a nu intra in discutii dar deh, la ce te poti astepta din partea unuia care a trait toata viata cu capul intr-un sac ( cred ca pe asta n-o stiai 🙂 ). Asa ca, citindu-ti gandurile, le-am simtit ca pe un prosop cu care sa mai sterg din zoaiele turnate cu generozitate de catre modernisti, toleranti si iesitii in lume in capul meu prost de om trait in Evul Mediu

    Reply
    1. Hamangianul Post author

      Hai să nu ne victimizăm că asta e specialitate altora :-).
      De când au apărut stângacii pe pământ asta cultivă: starea de victimă, reală sau imaginară.

      Reply

Leave a Reply to Stiitu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *